ORGANIZATOR: Primăria Capitalei prin CREART – Centrul de Creație, Artă și Tradiție al Municipiului București
Manifestare cultural-artistică: iMapp Bucharest-Winners League 2025- ART IS ALL AROUND
Data organizării : în zilele de 20 și 21 septembrie 2025
Locația : Piața Constituției și Bulevardul Libertății, astfel:
• 20 septembrie 2025:„iMapp Bucharest – Winners League 2025” – cea de-a 10-a ediție a Concursului internațional de 3D video mapping, DJ set și zone de street food;
• 21 septembrie 2025:ținând cont de parteneriatul cu Gumball 3000, publicul se va bucura de un eveniment internațional constând în defilarea în Piața Constituției a unor mașini conduse de vedete internaționale. Evenimentul va combina atracția pentru autoturisme și street food, cu muzică și videoproiecții.
A. Accesul la eveniment pentru participanți (spectatori) este liber.
1. Accesul participanților în cadrul evenimentului „iMapp Bucharest-Winners League 2025- ART IS ALL AROUND” se va realiza:
• în ziua de 20.09.2025, în intervalul orar 16:00 – 23:00;
• în ziua de 21.09.2025, în intervalul orar 12:00 – 23:00;
2. Accesul participanților în spaţiul de desfășurare a evenimentului se va realiza doar pe porțile de acces amenajate de organizator, respectiv porțile situate pe Bd. Libertății, în proximitatea intersecției cu Calea 13 Septembrie, respectiv cu Bd. Națiunile Unite;
3. Accesul participanților se va realiza în ordinea sosirii acestora, în funcție de capacitatea spațiului de desfăşurare a evenimentului;
4. a) Participanții vor trece printr-un control de securitate la intrările în zona evenimentului, în scopul de a asigura securitatea și integritatea participanților, iar toate gențile, rucsacurile, sacoșele și pachetele vor fi verificate de către personalul de securitate autorizat legal, în conformitate cu legea. Persoanele care refuză controlul corporal preventiv nu vor avea acces în cadrul evenimentului.
5. Organizatorul/Primăria Municipiului București prin CREART – Centrul de Creație, Artă și Tradiție al Municipiului București recomandă participanților să utilizeze geantă/rucsac de mici dimensiuni;
6. Accesul nu va fi permis:
• persoanelor aflate sub influenţa alcoolului şi/sau a altor substanţe intezise, precum şi persoanelor care, prin modul de manifestare, tulbură ordinea şi liniştea publică (inclusiv, prejudiciază, calomniază, adresează injurii la adresa personalului de la porțile de acces, prezintă un comportament neadecvat ce afectează atmosfera evenimentului și experiența participanților, etc);
• persoanelor care deţin asupra lor obiecte dintre cele enumerate la punctele de mai jos;
• persoanelor care care refuză controlul de securitate;
• persoanelor care sunt suspecte de punerea în pericol a celorlalți participanți sau a bunei desfășurări a evenimentului;
• persoanelor care încearcă săintre înaintea altor persoane care au sosit înaintea lor, ignorând prezenţa acestora.
7. Organizatorul își rezervă dreptul să restricționeze temporar accesul în cadrul evenimentului atunci când capacitatea maximă a spațiului de desfășurare este atinsă sau atunci când organizatorul consideră necesară restricționarea pentru siguranța participanților. Durata de așteptare pentru a intra în spațiul de desfășurare a evenimentui poate varia în funcție de situație;
8. Copiii care nu au împlinit vârsta de 14 ani au acces în perimetrul evenimentului numai însoțiți de către cel puțin un adult (părinte, bunic, rudă apropiată, tutore etc),acesta fiind direct răspunzător pentru siguranța minorului şi pentru comportamentul acestuia. Minorii cu vârsta peste 14 ani trebuie să facă dovada vârstei cu un act de identitate valid, pentru a li se permite accesul neînsoțiți;
9. Persoanele cu dizabilități vor avea acces (pe o platformă special construită pentru acestea) în cadrul evenimentului sub condiția să fie însoțite de o persoană, conform prevederilor legale.
B. Securitate și siguranță
10. În timpul și în perimetrul evenimentului, publicul participant trebuie să urmeze instrucțiunile agenților de securitate. Personalul de securitate va evacua de îndatăparticipanții care au un comportament și o atitudine care tulbură ordinea şi liniştea publică şi care afectează siguranța, drepturile și integritatea celorlalți participanți.
11. În cazul în care în unele zone ale evenimentului se atinge capacitatea maximă, Organizatorul, din motive de securitate, își rezervă dreptul de a opri temporar accesul publicului.
12. Organizatorul informează publicul participant că în condiții meteorologice nefavorabile/ extreme (spre ex: fenomene precum furtunile violente, sau alte evenimente meteorologice ce depășesc limitele normale și pot pune în pericol sănătatea, siguranța persoanelor)ieșirile din zona de eveniment pot fi aglomerate. Prin urmare, participanții trebuie să rămână calmi și să urmeze instrucțiunile echipei de securitate.
13. Din motive de securitate, Organizatorulîși rezervă dreptul:
• De a întrerupe sau de a opri evenimentul;
• de a împiedica un participant să părăsească perimetrul evenimentului;
• de a refuza accesul unui participant în zona de eveniment.
• de a cere unui participant să părăsească perimetrul evenimentului;
14. Organizatorul are dreptul de a verifica periodic publicul participant, fie aleatoriu, ca urmare a unor suspiciuni semnalate de aceștia sau de echipa de securitate și cu ajutorul organelor de poliție, de a confisca orice obiecte interzise găsite asupra lor.
15. Organizatorul anunță că toți participanții la eveniment trebuie să se supună controlului atât la intrare, cât și în interior, în cazuri excepționale sau la cererea echipei de securitate sau a jandarmeriei.
16. Pentru buna desfășurare a evenimentului, publicul participant are (dar fără a se limita), următoarele obligații:
a) să comunice imediat echipei de securitate și/sau reprezentanților Organizatorului orice situație pe care au motive întemeiate să o considere un pericol pentru securitatea și sănătatea participanților;
b) să informeze echipa de securitate și/sau reprezentanții Organizatorului cu privire la orice incidente suferite de aceștia;
c) să coopereze cu echipa de securitate și/sau cu reprezentanții Organizatorului, cu autoritățile competente pentru a asigura buna desfășurare a evenimentului fără riscuri pentru securitate și sănătatea publicului participant;
d) persoanele care observă un incendiu, după caz, trebuie să anunțe de îndată prin orice mijloc disponibil serviciile de urgență, echipa de securitate și/sau reprezentanții Organizatorului.
C. Obiecte interzise în spaţiul de desfăsurare a evenimentului
17. Este interzis accesul participanților care au asupra lor:
a. băuturi alcoolice, băuturi răcoritoare, recipiente de sticlă sau plastic, mâncare, conserve;
b. biciclete, trotinete, (clasice sau electrice), longboards, skateboards, role, patine cu rotile, segways, monociclu, hoverboards;
c. materiale toxice, inflamabile sau explozibile;
d. substanţe iritant-lacrimogene sau cu efect paralizant, spray-uri paralizante;
e. dispozitive pentru şocuri electrice ori alte obiecte ce pot fi folosite pentru acţiuni violente sau de tulburare a desfăşurării normale a evenimentului;
f. articole pirotehnice;
g. bannere cu inscriptii de orice fel (fie ele cu caracter politic sau de orice altă natură), steaguri de orice fel, ținute cu efecte instigatoare;
h. arme de orice fel, cuțite, lanțuri sau orice alte obiecte contondente/arme albe;
i. substanțe interzise, droguri;
j. drone sau alte echipamente care pot fi ridicate deasupra participanților;
k. flyere, broşuri, mostre sau alte produse promoționale, aduse cu scopul de a fi distribuite în cadrul evenimentului.
l. LASERE. Având în vedere că tema principală a evenimentului o reprezinta proiecția 3D pe fațada Palatului Parlamentului, în suprafață de 23000mp, este strict interzis accesul cu dispozitive tip laser și/sau folosirea acestora în perimentrul de desfășurare a evenimentului.
D. Informații și recomandări
Pe toată durata evenimentului, participanții au obligația să aibă un comportament și o atitudine care să nu tulbure ordinea şi liniştea publică şi să nu afecteze siguranța, drepturile și integritatea celorlalți participanți. De asemenea, aceştia sunt obligaţi să se abţină de la acţiuni de natură a împiedica desfăşurarea normală a evenimentului şi să nu incite la asemenea acţiuni prin viu grai, manifeste sau alte mijloace audiovizuale;
18. În fața scenei zgomotul produs poate fi cu mult peste nivelul suportat de cei mici, prin urmare organizatorul recomandă folosirea căștilor speciale pentru protecția auzului copiilor;
19. Spectacolele la scenă includ lumini puternice, care pot afecta persoanele epileptice;
20. Pentru situații ce necesită asistență medicală, organizatorul asigură în cadrul evenimentului intervențiile de urgență cu ajutorul unor echipe medicale dedicate la fața locului;
21. Pentru siguranța participanților, este interzisă circulația pe biciclete, trotinete etc. în proximitatea spaţiului de desfăsurare a evenimentului, (pe carosabil și pe trotuarele acestora), astfel: pe Bd. Unirii, segmentul de drum cuprins Bulevardul I.C.Brătianu şi Piaţa Constituţiei, Bulevardul Libertăţii, segmentul cuprins între Calea 13 Septembrie şi Bulevardul Natiunile Unite (pe ambele sensuri de mers);
22. Organizatorul se va asigura să ia toate măsurile necesare pentru a nu exista nici un incident în timpul evenimentului care să afecteze sau să pună în pericol siguranța participanților. În cazul puțin probabil, ca măsură de prevenție, organizatorul recomandă participanților să localizeze cea mai apropiată ieșire de urgență.
E. Obligațiile participanților
23. Pe toată durata evenimentului, participanții au obligația să aibă un comportament și o atitudine care să nu tulbure ordinea şi liniştea publică şi să nu afecteze siguranța, drepturile și integritatea celorlalți participanți. De asemenea, aceştia sunt obligaţi se abţină de la acţiuni de natură a împiedica desfăşurarea normală a evenimentului şi să nu incite la asemenea acţiuni prin viu grai, manifeste sau alte mijloace audiovizuale;
24. Pentru ieșirea din cadrul evenimentului, participanții au obligația să folosească exclusiv porțile amenajate pentru ieșire;
25. Staționarea participanților în dreptul porților de ieșire este interzisă. De asemenea, este interzisă blocarea fluxurilor de persoane care se creează natural în proximitatea porților de ieșire;
26. Participanții au obligația să coopereze și să respecte indicațiile reprezentanților organizatorului și agenților de securitate;
27. Participanții au obligația să anunțe organizatorul sau agenții de securitate cu privire la orice neregulă pe care o observă pe durata participării la eveniment;
28. Este interzisă comercializarea produselor și distribuirea materialelor promoționale sau altă formă de publicitate, atât în spațiul de desfășurare a evenimentului, cât și în proximitatea porților de acces la eveniment;
29. Organizatorul își rezervă dreptul să evacueze din cadrul evenimentului, respectând prevederile legale, participanții care nu respectă obligațiile prevăzute de prezentul regulament, sau persoanele recalcitrante, etc. Participanţii au obligația de a evacua spaţiul de desfăsurare a evenimentului în cazurile în care sunt somaţi de către reprezentanţi ai organizatorului, împuterniciţii acestora/agenţi de pază, de jandarmi sau organele de poliţie.
F. Dovada vârstei
30. Comercializarea sau oferirea cu titlu gratuit a băuturilor alcoolice către persoane care nu au împlinit vârsta de 18 anieste interzisă prin lege;
31. Totodată este interzisă :
• comercializarea sau oferirea cu titlu gratuit, inclusiv prin automate comerciale, a băuturilor energizante către minoride către unitățile autorizate să comercializeze băuturi energizante;
• vânzarea tuturor categoriilor de produse care conțin tutun, a țigaretelor electronice, a flacoanelor de reumplere pentru țigaretele electronice, a dispozitivelor electronice pentru încălzirea tutunului și a produselor destinate inhalării fără ardere din înlocuitori de tutun, a (pouch-urilor) pliculețelor cu nicotină pentru uz oral și a produselor destinate inhalării fără ardere din înlocuitori de tutun persoanelor care nu au împlinit vârsta de 18 ani. În scopul verificării vârstei persoanelor care cumpără aceste tipuri de produse, vânzătorii au obligația de a solicita prezentarea unui document de identitate.
32. În vederea verificării împlinirii vârstei de 18 ani a cumpărătorilor și consumatorilor care solicită vânzarea, respectiv servirea băuturilor alcoolice, băuturilor energizante și/sau produselor de tutun și a produselor conexe, vânzătorii din unitățile comerciale au obligația de a solicita consultarea actelor de identitate ale consumatorilor.
G. Animale de companie
33. Accesul în eveniment cu animale de companie/câini este permis, cu mențiunea că aceștia trebuie ținuți în lesă, iar cei de talie mare trebuie să poarte botniță (posesorii animalelor sunt singurii responsabili de acțiunile animalelor lor);
34. Participanții care aleg să vină cu animale de companie sunt obligați să păstreze curățenia în urma câinilor, iar în caz contrar se vor aplica sancțiuni, conform legii;
35. Cu toate acestea, organizatorul recomandă participanților să nu fie însoţiţi de animale de companie la eveniment, întrucât este estimată prezența unui public numeros, iar zgomotul produs poate fi cu mult peste nivelul suportat de acestea.
H. Curățenia
36. Pentru a păstra curățenia în zona evenimentului vă rugăm să aruncați gunoiul și resturile menajere în recipientele special amenajate în locație.
I. Foto/Video
37. Pe perioada evenimentului, organizatorul și presa acreditată de acesta au dreptul de a înregistra/fotografia evenimentul.
Întreg spațiul destinat desfășurării evenimentului este supravegheat video de către societatea ce asigură serviciile de pază și securitate.
Prin prezența în cadrul evenimentului participanții/spectatorii declară fără echivoc faptul că permit Organizatorului folosirea ulterioară a imaginilor foto și video realizate pe toată durata organizării evenimentului (în care aceștia apar). Organizatorul declară că nu va folosi aceste imagini în scop comercial (și în alte scopuri), ci numai cu privire la promovarea evenimentului, al activităților aferente evenimentului, sponsorilor, mass-media scrisă/video/online, cu respectarea Regulamentului (UE) 2016/679 al Parlamentului European și al Consiliului privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor ce au caracter personal și privind libera circulație a acestor date.
CREART – Centrul de Creație, Artă și Tradiție al Municipiului București este preocupat de protecția datelor personale.
Pentru orice informație privind protecția datelor personale, ori dacă semnalați nereguli în ce privește respectarea Regulamentului General privind Protecția Datelor vă rugăm să transmiteți un mesaj către responsabilul pentru protecția datelor personale la nivelul instituției (DPO), la adresele de email: office@creart.ro.
J. Organizatorul:
38. Nu este responsabil pentru furtul, pierderea sau distrugerea bunurilor personale ale participanților;
39. Nu este responsabil pentru prejudiciile cauzate participanţilor, în spaţiul de desfășurare a evenimentului, ca urmare a unor evenimente de forță majoră.
Prezentul Regulament va fi afișat într-o formă succintă în proximitatea intrărilor în eveniment, însă poate fi consultat în întregime pe pagina www.creart.ro și prin scanarea QR code-ului afișat în proximitatea intrărilor din eveniment.
Organizatorul își rezervă dreptul de a modifica unilateral conținutul prezentului Regulament, fără comunicarea prealabilă a acestuia, modificările intrând în vigoare începând cu data publicării acestuia pe site-ul www.creart.ro.
Prin intrarea în spațiul evenimentului, participanții consimt că au citit și au înțeles conținutul Regulamentului, obligându-se să respecte prevederile acestuia.
Vă mulțumim pentru înțelegere !
ORGANIZATOR
PRIMĂRIA MUNICIPIULUI BUCUREȘTI
prin CREART – Centrul de Creație, Artă și Tradiție al Municipiului București