EVENIMENTUL
Primăria Capitalei, prin Creart – Centrul de Creație, Artă și Tradiție al Municipiului București, a organizat, pe 21 septembrie 2019, în Piața Constituției, a șasea ediție a unuia dintre cele mai mari concursuri de 3D video mapping din lume, iMapp Bucharest – Liga Câștigătorilor, dedicat aniversării a 560 de ani de la prima atestare documentară a Bucureștiului:
Datorită recunoașterii internaționale, începând cu anul 2019, iMapp Bucharest a devenit Concursul Internațional de video mapping – Winners League (Liga Câștigătorilor), în urma unui parteneriat cu 6 dintre cele mai importante festivaluri de video mapping din lume: Borealis (S.U.A.), Genius Loci Weimar (Germania), Kyiv Lights Festival (Ucraina), 1minute projection mapping competition (Japonia), Zsolnay Light Festival (Ungaria) şi Luz y Vanguardias (Spania). Câștigătorii celor 6 festivaluri, precum şi câștigătorii Premiului Juriului și Premiului Publicului din cadrul ediției iMapp Bucharest 2018, s-au calificat automat în finala din 2019.
TEMA
Tema ediţiei din 2019 a punctat faptul că iMapp Bucharest a evoluat într-o Ligă a Câștigătorilor de video mapping din întreaga lume, aducând astfel împreună unele dintre cei mai importante festivaluri, artişti şi specialişti în domeniu de pretutindeni, făcând totodată referire şi la aniversarea a 30 de ani de la lansarea serviciului www (World Wide Web), precum şi a posibilităţilor nelimitate pe care acesta ni le-a adus, inclusiv cooperarea şi comunicarea fără graniţe.
„O singură hartă. Călătorii diferite.
Descoperiţi lumea video mapping-ului la iMapp Bucharest!”
ECHIPELE FINALISTE
Cele 8 echipe care și-au prezentat lucrările pe fațada Palatului Parlamentului sunt: Antaless Visual Design (câștigător al festivalului 1minute projection mapping competition din Japonia), George Berlin Studios (câștigător al Premiului Publicului la festivalul Borealis din S.U.A.), 404.Zero (câștigător al festivalului Genius Loci Weimar 2018 din Germania), MØjØ STUDIO (câștigător al festivalului Kyiv Lights Festival 2018 din Ucraina), Marco Morgese (câștigător al festivalului Luz y Vanguardias 2019 din Spania), Michele Pusceddu (câștigător al festivalului Zsolnay Light Festival 2019 din Ungaria), René şi Andrzej (câștigători ai Premiului Juriului la festivalul iMapp Bucharest 2018 din România) și Mindscape Studio (câștigător al Premiului Publicului la festivalul iMapp Bucharest 2018 din România).
JURIUL
Pe 21 septembrie 2019, prestaţia celor 8 echipe finaliste a fost analizată de către un juriu din care au făcut parte experţi şi reprezentanți de seamă ai artelor vizuale internaţionale (din domeniul artei, comunicării vizuale, media, film etc.) şi care au reprezentat festivalurile partenere: Alberto Mariñas – directorul festivalului Luz y Vanguardias din Spania, Hendrik Wendler – Managing Director MXPerience Festival gUG: Genius Loci Weimar din Germania, Peter Pusker – organizator și liderul echipei curatoriale „Route of Light”: reprezentant al Zsolnay Light Festival din Ungaria, Terry Morgan – directorul executiv al festivalului Borealis din S.U.A., Yoshihiro Kobayashi – supervisor al Projection Mapping Association of Japan (PMAJ): reprezentant al festivalului 1minute projection mapping competition din Japonia, Yuri Kostenko – co-fondator al festivalului Kyiv Lights Festival din Ucraina, Andrei Boncea – producător al unor importante filme și programe de televiziune din țară, fondator al companiei WonderTheatre: reprezentant al României în juriu.
ECHIPELE CÂȘTIGĂTOARE
PREMIUL JURIULUI – Michele Pusceddu (Italia)
PREMIUL PUBLICULUI – René şi Andrzej (Olanda & Polonia)
Pe 21 septembrie, în Piața Constituției și pe Bulevardul Unirii, peste 60.000 de bucureșteni și turiști au asistat la cea de-a VI-a ediție a celui mai mare concurs internațional de 3D video mapping – iMapp Bucharest – Winners League, ediția din acest an fiind câștigată de Michele Pusceddu (Italia) – care a primit Premiul Juriului. Premiul Publicului a mers către René şi Andrzej (Olanda & Polonia).
CONCERTE LIVE
Înaintea concursului de 3D video mapping, pe scena din Piața Constituției au urcat artiști de renume, care au deschis oficial evenimentul prin concerte electrizante: SCHILLER și Waldeck.
SCHILLER, cel mai cunoscut artist de muzică electronică din Germania, apreciat de public pentru piese precum ”I Feel You”, ”A Beautiful Day” și ”Smile” a concertat la iMapp Bucharest 2019, înaintea show-ului de video mapping.
Trupa vieneză Waldeck a muzicianului Klaus Waldeck a susținut, în deschiderea lui SCHILLER, un concert live de excepție, cu accente Electro Swing. Cunoscută pentru hituri precum ”Memories”, ”Make my Day” și ”Addicted”, Waldeck a dat startul distracției la iMapp Bucharest 2019.
Începând cu anul acesta, iMapp Bucharest devine Concurs Internațional de video mapping – Winners League (Liga Câștigătorilor), invitând în Capitală pe 21 septembrie pe unii dintre cei mai buni artiști de video mapping din lume, respectiv câștigătorii ultimei ediții a renumitelor festivaluri internaționale de profil: Borealis (S.U.A.), Genius Loci Weimar (Germania), Kyiv Light Festival (Ucraina), 1minute projection mapping competition (Japonia), precum și câștigătorii ediției 2019 a Zsolnay Light Festival (Ungaria), Luz y Vanguardias (Spania), care vor fi anunțați în curând. Celor șase echipe li se vor alătura în competiție câștigătorii Premiului Juriului și Premiului Publicului din cadrul ediției iMapp Bucharest 2018.
Astfel, odată cu cea de-a 6-a ediție, iMapp Bucharest devine liantul scenei de video mapping din întreaga lume, creând, împreună cu cele șase festivaluri partenere, o comunitate a celor care au transformat video mapping-ul într-o formă de artă vizuală emergentă, care se bucură în acest moment de un real succes în diverse domenii de activitate. Totodată, prin această colaborare, ia naștere o platformă internațională care încurajează artiștii să participe la cât mai multe competiții de video mapping și să-și prezinte, astfel, lucrările în cât mai multe colțuri ale lumii. Începând din acest an, obținerea unui premiu la unul dintre festivalurile internaționale de profil, apropie artiștii de video mapping de calificarea în Liga Câștigătorilor – iMapp Bucharest.
__
FESTIVALURI PARTENERE
__
BOREALIS (S.U.A.)
www.borealisfestivaloflight.com
BOREALIS – Festival of Light este un concurs și o expoziție de tehnologie și artă vizuală, care se desfășoară în fiecare an, în octombrie, în cartierul South Lake Union din Seattle, Washington, S.U.A. Festivalul cu intrare liberă oferă o combinație unică de muzică live, artă stradală, instalații de lumini și video mapping, concepute astfel încât să transforme clădirile și spațiile în care se desfășoară într-un univers extravagant al realității virtuale – o pânză urbană pentru povestiri neconvenționale, create de artiști din întreaga lume. În cadrul evenimentului de 4 zile, peste 120.000 de persoane au admirat în 2018 lucrările de artă vizuală.
__
GENIUS LOCI WEIMAR FESTIVAL (GERMANIA)
https://www.genius-loci-weimar.org
Festivalul Internațional pentru proiecții audiovizuale – Genius Loci Weimar a fost lansat în Germania, în anul 2012, ca parte a inițiativei ”Weimar Summer”. Optim localizat în orașul poeților, muzicienilor și gânditorilor, cunoscut și ca locul de naștere al mișcării Bauhaus, festivalul se află la a opta ediție și a devenit un eveniment cultural de refenință pentru landul Turingia. De-a lungul timpului, festivalul s-a distins prin interacțiunea unor game diverse de genuri artistice abordate, evenimentul reunind proiecții spectaculoase pe fațadele clădirilor, scena Genius Loci LAB, precum și evenimente muzicale și instalații de lumini în spații publice.
Festivalul GENIUS LOCI WEIMAR este rezultatul unui concept unic în întreaga lume, care combină tehnologia digitală cu arta și patrimoniul istoric. Astăzi, festivalul reprezintă o platformă internațională în domeniul video mapping-ului prin intermediul competiției pe care o organizază la fiecare ediție: în fiecare an sunt alese trei fațade de clădiri de patrimoniu, artiștii ale căror lucrări transformă aceste fațade fiind selectați în urma unui open call.
__
KYIV LIGHTS FESTIVAL (UCRAINA)
KYIV LIGHTS FESTIVAL reprezintă trei zile petrecute într-o atmosferă de neuitat, creată de un festival internațional al luminii și al artei media, în capitala Ucrainei. Posibilitățile uimitoare ale tehnologiilor avansate, transformă orașul într-o galerie de artă în aer liber, cu sculpturi colorate de lumină, instalații și proiecții. Artiștii media din diferite țări sunt invitați să transforme clădirea River Port din Piața Poshtova într-un ecran imens, cu proiecții video spectaculoase. Kyiv Lights Festival se aliniază faimoaselor festivaluri ale luminii, care se țin anual în multe capitale ale lumii, devenind o tradiție. Intrarea la festival este liberă.
__
1MINUTE PROJECTION MAPPING COMPETITION (JAPONIA)
1minute Projection Mapping Competition este un eveniment internațional și unul dintre cele mai mari concursuri de video mapping din Asia. Competiția a început în 2012, iar de-al lungul timpului, au fost prezentate în cadrul ei numeroase lucrări de artă vizuală din întreaga lume.
1minute Projection Mapping Competition are două caracteristici unice. Una este durata conținutului, fiind cel mai scurt concurs de video mapping din lume, unde fiecare creator trebuie să demonstreze cât mai mult posibil – originalitate, tehnică vizuală, poveste atractivă și idee inovatoare – într-un film cu o durată de mai puțin de 2 minute. O altă caracteristică a acestui concurs este faptul că locul și tema sunt diferite în fiecare an, ceea ce reprezintă o provocare pentru creativii din întreaga lume, numărul lor crescând anual. 125 de participanți din 42 de țări și zone diferite s-au înscris la ultima competiție din Miyazaki, partea de sud a Japoniei.
__
ZSOLNAY LIGHT FESTIVAL (UNGARIA)
https://www.zsolnayfenyfesztival.hu/en
În doar trei ani, Festivalul de Lumină Zsolnay din Pécs a devenit unul dintre cele mai atractive evenimente din Ungaria, în 2019 evenimentul urmând să se desfășoare între 27 și 30 iunie. Primul și unicul festival al luminii din Ungaria a fost un succes imens în 2018, bucurându-se de peste 75.000 de vizitatori. Și în 2019, evenimentul va combina organic elementele clasice ale unui festival al luminii cu producții de artă stradală, concerte, teatru și spectacole de circ contemporan.
Principala atracție a festivalului este concursul de video mapping Zsolnay Light Art Mapping Competition, unde vizitatorii se pot bucura de modele luminoase tridimensionale, care se mișcă pe fațada monumentală a Catedralei din oraș, creând o lume în care imaginația participanților este cel mai bun ghid, iar curiozitatea – cel mai bun partener de călătorie.
__
LUZ Y VANGUARDIAS (SPANIA)
În fiecare an, în luna iunie, festivalul Luz y Vanguardias plasează orașul spaniol Salamanca pe scena artistică din întreaga lume, reunind un concurs internațional de video mapping și creațiile unor importanți artiști care folosesc lumina ca materie primă în lucrările lor.
Evenimentul pune în valoare străzile orașului și cele mai emblematice clădiri ale acestui Patrimoniu Mondial UNESCO prin intermediul proiecțiilor de lumini, transformate în lucrări de artă. Astfel, de-a lungul celor patru zile de festival, publicul poate învăța despre cele mai recente tendințe din zona artei vizuale, bucurându-se de istoria și moștenirea universală a orașului Salamanca dintr-o perspectivă total diferită.
Festivalul a fost organizat pentru prima dată în 2016 și a crescut semnificativ până în prezent. În 2018, spre exemplu, a reunit peste 366.000 de persoane și 38 de participanți de zece naționalități diferite.
__
Organizers: Bucharest City Hall, through creart
Media Partners
Radio: Magic FM, Kiss FM, Rock FM
TV: România TV
Throughout five editions, the festival has enjoyed the participation of outstanding finalist teams from: Canada, Spain, China, Mexico, Austria, Portugal, Ukraine, the Netherlands, Italy, Hungary, Japan, Turkey, Germany, Montenegro, Russia, Belgium, France, Czech Republic, Poland and Romania.
Prior to the 3D video mapping competition, local and international renowned artists perform on the stage in Constituției Square, marking the offical opening of the event with electrifying concerts.
In 2016, iMapp Bucharest was nominated in the Live Event of the Year section of the AV Awards from London – a well-known international competition meant to recognize and award excellence across the audiovisual industry, organized by the AV Magazine from the UK, a publication that has been the authority in the field of audiovisual review for more than 40 years and enjoys recognition in Europe and beyond.